'Romanii se pricep foarte bine la vorbe. Niciodata la fapte.' (K.)
'Francezii nu fac altceva decat sa intretina flacara olimpica.' (O.)
In seara asta am avut la desert multa arta contemporana. Fara frisca, fara aditivi, fara gelatina. Ne-am trezit dupa cateva pahare de vin in intimitatea canapelelor de plus si intrebarile au curs firesc, ca dintr-un carusel perfect uns. In alta ordine de idei, draga A., ma ingrijoreaza usurinta cu care golim sticlele astea de vin. Sticla dupa sticla, pahar dupa pahar. Am senzatia ca nu ne oprim, ca nu stim unde sa ne oprim. Ok, am stabilit deja ca fumam prea mult dar mi s-ar parea ridicol sa mai intretinem un alt viciu. Am cunoscut, la un moment dat, un portar care imi spunea ca unul e suficient. Se referea la vicii, evident.
Pana acum ceva vreme ne lamentam ca nu exista baieti draguti, ca nu exista barbati deloc, tresaream la vederea unei barbi si sfarseam prin a ameninta cu exilul. Un auto-exil. Un exil impus. Lucrul acesta (inca) nu s-a intamplat. Sincer, ma indoiesc ca se va intampla vreodata, avand in vedere dependenta pentru mirosurile astea romanesti, atat de stabile, atat de clare. Nu ti se pare ca aici exista o succesiune adorabila a anotimpurilor?
Ma gandesc uneori la Gina Patrichi, la rictusul ei maleabil, la strungareata proeminenta care intretinea atat de bine mirajul unei bresle. Breasla actorilor, draga A.! In seara asta ne intrebam cine rade, cine canta, cine danseaza? Stiu ca iti este greu. Ti-ai dori ca lucrurile sa fie clare, ti-ai dori sa existe scoli, meserii. Si eu imi doresc asta. Si nu mi se pare ca suna prea... iluminist. Nu ma pricep deloc la economie, dar stiu EXACT ce as agata pe un perete. Nu esti de acord cu Caltia, poate nici eu. Dar amandoi reactionam la sensibilitatea asta campeneasca intr-un fel care ne transforma in victime, poate.
Nu ma intreba unde sunt estetii. Pentru ca nu stiu. Nu cred ca ii cunosc. Stiu cum arata un pahar umplut pe jumatate cu vin rosu, stiu cum miroase ceata, stiu cum saruta R., dar nu sunt in stare sa identific nucleul. Identific tatuaje, impostori, artisti autoproclamati, identific o goana eterna, aceeasi goana eterna dupa succes. Si cam atat. Ma amuza constanta surselor de inspiratie si nevoia de confirmare in aceeasi masura in care pe tine te ingrijoreaza traficul din Bucuresti. Mi s-a parut, la sfarsitul lui octombrie, ca esti legat de 'Afinitatile elective' intr-un mod infantil, nevinovat, dar suficient de asumat incat sa recunosti ca iti place teatrul. Din acelasi motiv imi permit sa iti spun ca il regret pe Kordonski. Dar si tu stii, la fel de bine ca si mine, ca nici unul dintre noi nu il poate mima pe Unchiul Vanea.
Da. Eu nu mai stiu cine rade, cine canta si cine danseaza in tara asta. Probabil, nimeni. Tot ce stiu este ca lansam mai multi artisti decat a facut-o Franta in perioada ei de glorie. Si nu ma refer la anii '60.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu